MAPLEBEAR CEE

EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIA CANADIANĂ

BINE AȚI VENIT LA MAPLE BEAR CLUJ

Grădinița cu program prelungit Paradisul Prichindeilor!

Începând cu anul 2013 -2014, Grădinița Paradisul Prichindeilor funcționează ca instituție acreditată, conform Ordinului de Ministru nr. 4232 din 16.07.2013 Maple Bear Cluj-Napoca -Grădinița Paradisul Prichindeilor respectă în totalitate Curriculumul Național și îl îmbogățește folosind strategiile și metodele de predare canadiene.

VIDEO PREZENTARE

DESPRE NOI

Istoria Grădiniței Paradisul Prichindeilor

2008 – Se înfiinţează Fundaţia “Paradisul Prichindeilor” al cărei scop este sprijinirea şi promovarea prin mijloace specifice a educaţiei prin joc, stimulare şi experiment ca vectori didactici de educaţie continuă, adaptată la nevoile individuale şi corelată cu aptitudinile şi abilităţile fiecăruia în parte. Finalitatea acestui demers educaţional trebuie să fie potenţarea adaptării rapide a individului la schimbările profunde suferite de societatea modernă europeană în general şi de societatea românească în special.

2008 – Se înfiinţează cu aviz provizoriu de funcţionare nr. 4358/03.10.2008 Gradiniţa “Paradisul Prichindeilor”, eliberat de ISJ Cluj
2008 – Se autorizează de către MEC – ARACIP prin O.M. 5413 din 23.09.2008.
2013 – Grădinița cu program prelungit Paradisul Prichindeilor se acreditează prin O.M. nr. 4232 din 16.07.2013
2019 – Grădinița cu program prelungit Paradisul Prichindeilor deschide o nouă locație în cartierul Bună Ziua, str. Măceșului, nr.3.
Grădinița cu program prelungit Paradisul Prichindeilor, Structura 2 este acreditată conform O.M. 5071/30.08.2019.

Despre
Maple Bear

Maple Bear este una dintre cele mai mari rețele educaționale din lume, cu una dintre cele mai mari expansiuni. Școlile și grădinițele Maple Bear oferă metodele și strategiile pedagogice canadiene într-un mediu de învățare bilingv, folosind atât curriculum-ul local cât și pe cel canadian. Astăzi există mai mult de 560 de grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee Maple Bear în întreaga lume.

Cele 5 principii fundamentale ale Maple Bear sunt:
EDUCAȚIE BILINGVĂ – Metode de predare prin imersiune lingvistică pentru a promova dezvoltarea bilingvismului. La Maple Bear Cluj vă propunem două programe: română-germană și română-engleză.
METODOLOGIA CANADIANĂ – Reflectă pedagogia și sistemul de evaluare canadian și respectă reglementările educaționale naționale. Este una dintre cele mai bune din lume, conform PISA.
TRAINING & COACHING – Suport permanent pentru profesorii și managerii centrelor noastre. Departamentul academic Maple Bear are 250 de membri care organizează formări și adaptează curriculum-ul.
ASIGURAREA CALITĂȚII – Susținere permanentă pentru dezvoltarea profesională a școlilor și grădinițelor Maple Bear.
REȚEA EDUCAȚIONALĂ GLOBALĂ – Beneficiul bunelor practici din domeniul academic și operațional, pentru toți colaboratorii noștri.

Principiile
Educației Canadiene

Standardele de performanță canadiene sunt aplicate: Învățarea se orientează spre atingerea unor rezultate concrete, similare performanțelor obținute în sistemul de învățământ canadian..
Se implementează strategiile de predare canadiene: metodologia de predare canadiană, care este centrată pe copil, se concentrează pe modul în care elevii învață, ce abilități dobândesc și se asigură că nici un copil nu rămâne în urmă.

Canada este deschizătoare de drumuri în rândul țărilor care își adaptează sistemul educațional la conceptul de abilități ale secolului 21. Încă din anul 1994 Canada a aplicat o metodologie care se concentrează întru totul pe însușirea abilităților cheie pentru succesul viitor.

ABILITĂȚI DE VIAȚĂ .
Flexibilitate
Leadership
Productivitate
Inițiativă și asumare de riscuri
Abilități sociale

ABILITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
Gândire critică
Creativitate
Colaborare
Comunicare

CUNOȘTINȚE
Informații
Media
Tehnologie

CURRICULUM ȘI METODOLOGIE

Maple Bear respectă în totalitate Curriculumul Național și îl îmbogățește folosind strategiile și metodele de predare canadiene. De asemenea, experți locali de la inspectoratele județene au confirmat faptul că tematicile și metodologiile propuse de Maple Bear sunt conforme principiilor celui mai recent Curriculum Național, din anul 2019. Echipa Academică Maple Bear a analizat în detaliu competențele pe care copiii trebuie să le dobândească în educația timpurie, așa cum sunt ele indicate în Curriculumul Național și s-a asigurat că ele se regăsesc în fiecare unitate de lecție, astfel încât copiii să fie pregătiți pentru școala primară. În fiecare zi, activitățile în limba română sunt organizate în așa fel încât să respecte cerințele naționale. Grădinițele și școlile Maple Bear nu sunt instituții internaționale. Elevii noștri sunt pregătiți și au abilitățile necesare pentru a se integra în orice moment în sistemul de învățământ național, după ce au studiat în instituțiile de învățământ Maple Bear din România.

Nivelul Antepreșcolar

Multe grădinițe Maple Bear oferă un program antepreșcolar – Bear Care – de învățare din primii ani de viață, program care se adresează copiilor între 18 luni și 36 de luni.
Bear Care recunoaște faptul că antepreșcolarii învață activ și continuu. Copilului mic nu trebuie să i se predea lecții sau conținut educațional. Copilul este respectat și privit ca un elev deja foarte competent. 

I se permite și este chiar încurajat să exploreze, să se joace, să descopere și să exerseze diferite abilități. Toate aceste activități se bazează pe un program adaptat și potrivit intereselor, nevoilor și abilităților emergente ale copilului mic.
Activitățile sunt organizate pentru a satisface cel mai bine nevoile copilului. Programul dedicat acestor copii conține rutine consistente și previzibile, câteva tranziții și mult timp pentru repetare și practică. Programele de creșă cultivă un spațiu de creștere în tihnă, negrăbit.
Maple Bear oferă medii de învățare care mențin copilul în siguranță, permițând în același timp explorarea și descoperirea. Spațiile și locurile au jucării și mobilier adecvate din punct de vedere al dezvoltării, care vor satisface nevoile copiilor care merg de-a bușilea, celor care învață să meargă și celor care deja merg. Maple Bear recunoaște importanța familiei. Comunicarea zilnică între părinți și personalul creșei garantează faptul că bunăstarea copilului rămâne o prioritate.

Nivelul preșcolar

Fiecare copil are dreptul la cel mai bun start în viață, iar acestuia trebuie să i se asigure mijloacele care îi vor permite să-și atingă întregul potențial. Copilul se dezvoltă foarte rapid în primii ani de viață iar experiențele acestuia între naștere și vârsta de șase ani au un impact major asupra capacităților viitoare. Maple Bear asigură standarde foarte înalte pentru a pregăti copiii pentru școala primară.

Școala primară

În întreaga lume, grădinițele și școlile Maple Bear sunt înregistrate ca instituții locale în conformitate cu reglementările naționale de învățământ, respectând programa de învățământ locală, utilizând metode și strategii de predare canadiene.
Maple Bear propune un excelent curriculum pentru școala primară, respectând reglementările locale și oferind copiilor cele mai bune strategii de predare canadiene.

Programul nostru este riguros, bazat pe practică și pe o informație relevantă pentru fiecare domeniu de studiu, conform celor mai bune practici canadiene de învățare și instruire. Programul școlii primare are o abordare holistică, înțelegând copilul din punct de vedere fizic, intelectual, emoțional și social.

ȚĂRI DIFERITE
0
ȘCOLI ÎN INTREAGA LUME
0 +
DE ELEVI ÎN ÎNTREAGA LUME
0 +

CONTACTEAZĂ-NE
ORICÂND!

Suntem disponibili oricând sa vă răspundem la întrebări.